O pasăre albastră
răsare în stropi de aur
şi cu bătăi de aripă
se înalţă, într-o clipă,
pe cerul senin,
coboară apoi lin
în miezul timpului preaplin.
Se arată ca un om
trecând prin timp
în cerul lui, destin,
străpuns într-o lumină de săgeată
în locul unde-i doar venin.
Bătăile de inimă sunt nebune,
iar omul este doar cărbune...
Pe partea mea de cer
zborul mi-a fost către înalturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu