Spre stele

Omul muritor, prin viața sa perpetuu călător, neobosit îşi caută mereu poteca. Cheia de boltă a civilizaţiilor luminează ciclic și lumea simte iarăşi o schimbare. Sunt clipe de grea cumpănă la traversarea acestei zodii zgomotoase, întortocheate spiritual, când suntem martorii imparțiali ai vieții. De ce unii călătoresc cu gânduri obscure printre cei care la ora aceasta se află în clipe de meditație? Inimi grele de surghiun au cei ce-n libertate au crezut şi-o văd cum pleacă acum, căci știu, puteri ascunse-n legi de omenire vor să ne-ntemniţeze mereu. Dar cercurile fac spirale urcând. Cercuri de dragoste dăruită și luptă. Suntem punți către infinit și azi zidurile au dispărut, căci calea e spre stele.Un braţ de griji purtăm mereu, dar știm în adâncuri de inimi că un suflet bun ne îndrumă neîncetat. Facem cruci de stele la răscrucile toate și din ele țesem o potecă ce ne va urca în zori spre visele toate. Păstrăm în suflet comori fără de preț, adunate cu grijă în timp, bucată cu bucată și așa ne simțim uniți pe veșnicie. Puteri am prins păzind icoana armuită din răsputeri. Folosindu-ne întâi de adevărata lumină, o lacrimă și un gând curat pe buze blând am aşezat ca să ne fie trează veşnic amintirea acestui timp de neuitat.  Din nou spre stele noi urcăm, tot mai înalt, spre alte orizonturi crescute de jos, simplu şi frumos. Ne urnim orele spre locul statorniciei ca o stâncă. Transpunem în simboluri problemele vieţii și întrebările majore cresc în mişcările cerului şi pământului.