Dor

Doare dorul până-n miez de stele...
Ți-am sărutat urmele paşilor din nisip
când cerul s-a făcut mic şi soarele s-a depărtat.
În apus de soare murmur dragostea ta
ca pe un psalm, știind că am nevoie de tine
ca de apa zilnică.
Vertical cad ploi şi apele udă florile
născute din speranţă, flori curate
ce lăcrimează cu faţa la apus,
aplecate pe o parte şi te simt
din ce în ce mai departe...
Mi-e sufletul întreg sau arde-n focul
ce mistuie pământu-ntreg?
Ce dor se soarbe acum în limpede izvor?
Ce lacrimă adâncă doare până-n depărtări?
Inimă, inimă te întorci mereu la ruga sfântă...
Din somn mă ridic și cu brațele întinse
îți caut conturul.
Pe rând dau buzna stele, roiuri de fluturi, desupra fântânii sufletului meu.
Dorul - cuvânt sonor,
ce pe-a timpului harfă picură uşor lumină,
întorcând stele din a lor cărare...
Acum trec ceasuri întristate, clipe de dor amar.
Mai poţi să vii tu clipă prea curată?