Dor de primăvară

Unde ești primăvară, anotimp de zodii noi și speranțe? Mi-e dor! Cântec verde înalț spre tine, fată cu trup cald de flori muiate-n pasteluri ce cresc ca un arc spre stele. Începutul tău deschide larg ferestrele celor ce iubesc, fără să uite să trimită raze spre ei. Iarba nouă aşteaptă să încolţească, pe câmpul plin de aer curat, spinări de verde crud. Și-n ele vor tremura de atâta tinerețe fericită ghiocelul, toporaşul și va ploua petale proaspăta creangă de cireş. Semințe din bulgăre de soare vor aparea-n poieni, împrăștiind gânduri curate spre razele de soare. Și sălbatice flori la margine de cărare vor urca-n spirală spre fruntea unui munte, în ecouri de mărgăritare sunătoare ce vor face stâncile abrupte gata, gata să se prăvale.
Mi-e dor să murmur cântece despre apusul blând, când inima zvâcneşte de iubire și sufletul dănţuieşte a primăvară. Mi-e dor de dragostea împărtăşită și seninul cerului împărțit la jumătate. Mi-e dor să ne plouă cu cireșe coapte-n mai... Ce dulce-i primăvara! De-aș putea, -aș lăsa-o să plece niciodată, căci înflorește iubirea și ne ascunde-n verde de speranță.