Privind fotografia ta, păsările toate s-au adunat
și azurul topit pe buza inimii a găsit o fereastră.
Neașteptat am deschis brațele și am cruțat zborul
lor abia început.
Un cântec suav de pasăre măiastră se înșuruba prin aer.
În colivia strănsă în șiroaiele sticloase
o să vină scumpă, plină, o pată de lumină,
balsam de-ntinerire, renaștere sublimă
ca un zâmbet de fată ce colorează cântând,
o rază de roșu soare în rochie curată.
Rătăcesc prin visul tău, la mal de mare,
cu ochii spre stea. Mă cuprinde un dor neștiut
și atunci, încetinesc pașii în ritmul inimii.
În ochi se văd flăcările dorului...
Ce vis se soarbe acum în limpede izvor?
Ce lacrimă adâncă doare până-n depărtări? Inima...
încă nu a plâns de ajuns și mâna...e violetă de nesomn.
Știu că şi tu ai gânduri multe sub frunte, lacrimi ce le mângâie, și doar norii le duc înapoi la izvor, îngreunați de dor, împreună cu suspinul inimii.
Farmec profund aşterne-n mine marea şi ascult,
ascult sărata muzică a scoicii din nisip.
Mă opresc și ascult. E atâta culoare...
Stai puțin să ascultăm bătaia inimii. Ticăie,
ticăie tot mai tare. Tot mai repede.
Diferite chemări în diferite cămări ale sufletului...
Ceasul se oprește și străzile vuiesc.
Lacrimile grele se șterg ca noaptea-n zori de zi.
Ne-nvăluie Iubirea în roșu, pur și simplu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu