Iubire, tu îmi albești nopțile întunecate cu bolți înalte de stele, buchete de flori dăruite din aburul celor ce s-au iubit până târziu, în zori. Trupuri calde, două câte două, învăluite în petale de trandafiri pe care le numărăm ca într-un joc transparent, numai al nostru și atunci verigile dragostei se transformă în brățări încrustate cu pietrele veșniciei. Stele mari, în zbor, ne luminează calea și o scriem cu foc ca să nu ni se piardă urma în ceruri. Urcăm în stele cu inimile pulsând și rouă cu scânteieri multicolore în priviri. Se aude un țipăt prelung de undeva din străfundurile ochilor tăi. Mă înfioară arcul de lumină suspendat peste bolta luminoasă a frunților noastre. Cu mâinile vibrând ne recreem conturul și aruncăm scântei din frunte, din ochi spre ziua de mâine. Îmbrățișările se transformă în mănunchiuri de flori cu suspine de dor atârnând la capătul petalelor. Ne pipăim cu privirea, strălucind până târziu. Șoptim despre iubire și degetele se ating până aproape de pătrundere. Mâinile, aripi de dor cresc păduri noi pentru o nouă primăvară.Vremea ca o podoabă grea se ridică și spulberă pânza de ceață ireversibilă dintre mine și tine. Ne învăluie muzica, simfonie a dragostei, ne leagănă clipele, ridicându-ne peste zări într-un cântec suav ce se înalță peste vârfurile munților noștri de dor și dorință.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu