Vină

O dragoste perpetuă mă renaște din pământul în care m-am cufundat. Dragostea pentru lumina strălucitoare, pentru tot ce e frumos,o vibrație vizuală, acustică și palpabilă până în străfundurile inimii. Ochii luminați rămân adevăratele ferestre prin care grăim cuvinte și interjecții ca un cod straniu, neidentificat.Vina albastră a demersurilor mele e cea pentru a face omul să devină altfel, mai bun, mai înțelegător, mai sensibil, mai intuitiv... De ce treci, omule? De ce te îndepărtezi ca o nălucă în stufărișul aglomerat al simțurilor tale nesigure? Între bine și rău, doi poli puternici între care suntem permanent incluși, ca într-un circuit. Suntem condamnați în această existență? Obstacolele ni le ridicăm singuri...obstacolele vieții. Încerc să preiau ritmul celor din jur, dar rămâne un punct de rezistență din care nu mă pot scoate. Număr pașii corecți, dar uneori parcă fac pași în urmă. Ce poate să însemne destinul? În morișca timpului suntem neputincioși.
Trupul mi-e convertit la zboruri. Semăn oftări pe drumul ce curge singuratic, cobor încet pulsată de lumina stelei mele.