Dans de păsări albe naște iubirea, păsări în înalturi, fără teamă, senine, rotindu-se. Iubiri ce nu se repetă, iubiri săpate în țărmuri de vis ca niște albe monumente. Să facem în noapte un templu în cetatea dragostei, ca un dor însângerat, un pas făcut în noapte, ca un dans dureros. Pietrele sunt pline de semne ale dălților și noaptea se întinde goală pe sarcofagul dureroaselor iubiri, aruncând rochia de stele pe fotoliul primăverii. O aromă plăcută învăluie totul, cu iz de fructe exotice. La porțile templului plâng cerșetorii iubirii. Templul se clatină, femeile cetății aduc ofrande amanților pământeni, soțiile părăsite aruncă bani de argint în apele limpezi ale iubirii. Mai există dragoste?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu