Chemare

De mi-ai mai da un semn, aş mai avea putere
să simt în bolţi albastre miezul rotund al zilei.
Ţi-aş mai vedea ascunsă sub pleoape licărirea
şi întunecate focuri, întoarse să înalţe.
Unde e drumul şi noaptea unde este?
Şi îmbrăţişarea noastră, beţie de poveste?
Azi curge numai râul de munte şipotind
şi brazii răcoriţi de ploaie îşi răsfoiesc pe crestele fierbinţi osteneala atâtor zile triste.
De mi-ai mai da un semn, m-aş apropia de tine
să-ţi simt aproape inima cea caldă, ţi-aş arăta ce floare mi-a crescut în palmă în zilele cu ploaie când m-am crezut pierdută, când rătăceam aiurea cu gândul doar la noi şi la iubirea calmă.