Corabia mea

Petrec iar clipe de azur în ochii-ți ce dănțuie pe lucruri și-n vals de dulci melancolii mă legăn cuprinsă de dor, un dor atât de mare încât toți pescărușii adunați pe țărm pornesc spre valurile înspumate cu țipete de bucurii.
Hai vino în brațele mele de soare pline să te mângâi ca zefirul ce-ți vântură părul. Sunt albă pe țărmul meu de soare și tu ești o corabie pe valuri înspumate. Vor veni alte valuri să te poarte spre țărmuri de speranțe?
Lasă-ți ușor catargul în vântul subțire și privește-mă. Stau în golful de aur și te aștept. Te-or bate furtuni în drum de grele suferinți, te-or pune la încercare și pânzele ți-or fumega prin focuri de dușmani, prin vânturi grele te-oi apleca să te scufunzi, dar să nu uiți, de vii în portul meu, e totul liniștit. Vei ancora și-atunci lumini de dor și îmbrățișări de dragoste te-or balansa. Un cer senin și păsări albe îți vor croi o pânză de alean. Sunt case mici și albe aici și pescari de bronz brumat de atâtea valuri de argint, ghirlande ce împodobesc drumurile tale către mine.
Rămâi corabia din portul meu păzit de dragoste!