Cobor spre propria-mi cenuşă,
cobor încet şi-ncerc să mă mai mint...
Am ars pe rugul vieţii cioburi de timp,
atâtea ploi de lacrimi au curs,
atâta sânge încât mi se părea
că m-am topit în flăcări şi doar scrumul
va fi împrăştiat în cele patru zări.
Doar câteodată în nopţi adânci şi zile triste,
descopăr scântei de oameni buni
pe care îi port în piept şi nu-i uit nicicând.
Nu e nimic acolo doar unde nu-i iubire!
Iubirea e suprema răsplată ce crucea o înalţă dreaptă spre palmele sfinţite ce cuprind tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu