Drumul ce cobora, ducea la gura izvorului şi acolo, apa ce clipocea se transforma în fântână din Rai.
Eu, adulmecând această taină, ma ridicam treaptă cu treaptă şi mă îmbrăcam în haină curată, ascultând
susurul blând ca pe o şoaptă şi ştiind ca răcoarea limpede avea puterea lacrimii. Ghirlande de lumini multicolore dansau lângă gura de izvor, pe treptele de apă ale pârâului. Dumnezeu ne privea înseninat.
Aşteptam lângă izvor Lumina vieţii şi m-aplecam uşor
sorbind din minunea răcoroasă. Doream să adun lumini şi aşteptam îndepărtate stele lângă izvorul care suspina cu boabe mari ca lacrima ce vindecau.
Am adunat apoi şi-un pumn de stele şi am răspuns vântului la întrebările nerostite.
Băteau clopote în Ardeal şi oamenii ştiau mai multe de acum.
Iubirea e necontenită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu