Când vii din nou spre seară, Poezie,
cu pașii tăi înceți,
să mi te așezi pe umăr,
te rog mult! Fii blândă!
O rană adâncă, dureroasă,
mi-a frânt demult aripa visului,
mi-a mai rămas doar foșnetul
de zbor rostogolit.
Ca un balsam mă-nvăluie o boare
din aerul ce tremură de țipăt.
Țipa o pasăre ce-acum
zace ucisă în zare
de secunda timpului nemilos.
Mă-ntorc oftând de așteptare,
te-ntorci, căci n-ai uitat
cum alergam de mână
prin văi de dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu