când apunea soarele ridicam în slăvi aripi albe
ce creşteau mereu cu fiecare speranţă.
De nu m-ai uita în alt suflet,
în viaţa nouă din oraşul vechi
ce a ştiut de toate dintotdeauna,
aș înfrunta viforul
grea aripă ridicând...
Însângerată m-aș întoarce
şi din răni s-ar naşte acum primăvara.
Cântă în priviri acelaşi dor,
ca un tril tremurat
ce urcă spre poieni de vis.
Şi după noapte
urmează o nouă naştere
din care mă ridic la viaţă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu