Foc

Trupul tău, fluture uriaș, străbate dantela de dor a cerului, aruncată peste drumurile întortochiate ale destinului meu și atunci fiori mă cuprind. Ajungi la mine prin roua scânteietoare a privirilor, până la tâmpla fierbinte ce freamătă de bucurie că ceasul a stat dintr-o dată. Cu mine-n brațe, treci pragul fosforescent al timpului de nisip în care s-au amestecat stele licărinde. Și roua pâlpâie până târziu, rouă de stele, rouă de pleoape... Contururile trupurilor se multiplică în vâlvătăile iubirii, limbi de foc ce se întețesc continuu ca o explozie de stele. Semnul tăcut al brațelor tale mi-arată drumul liniștit spre stelele ce ard. Mâinile se transformă într-o catedrală de alabastru în care pâlpâie candele albe. Brațele-mi te cuprind ca pe o fărâmă de viață fermecată după care am tânjit...