Știam că o să cadă ninsori și m-am ascuns în suflet, dar tu, lupule alb, n-ai înțeles și m-ai judecat. Nu m-am ascuns de frică, căci știu prea bine cine sunt și frica n-are loc în mine. Am vrut să-ți desenez o ușă în zidul tăcerii mele, însă mi-am amintit că orice pală de vânt poate strica ce-am construit cu greu împreună. Căci suntem împreună, chiar de nu crezi. La miez de noapte ți-am povestit ce timpuri mai avem de străbătut. La miez de zi, am îndreptat gânduri și rugăciuni spre tine, știind că drumul ți-este greu și ce ai de-mplinit la fel. Nu-i simplu exercițiul tăcerii, nu e ușor să înțelegi și să nu spui. Și nu e slăbiciune în toate astea. Curând va fi totul curat și-atunci se va împlini ce e de împlinit. Atunci vom împrăștia cuvinte și fapte. E încă întuneric și răutate în jur, sunt mulți mișei și multă viclenie. Și știi și tu prea bine... Ne-am troienit în gânduri și tot căutăm ieșirea. Punem întrebări ce nasc alte-ntrebări și ne lăsăm copleșiți de răspunsuri și de frământări. Nu este simplu, căci nu e dreaptă calea. Și nu e la îndemână. Lumina din zăpadă ne-aduce sclipiri în suflet și știm că timpul curge, așa cum a fost scris. În orice făptură adoarme visul în iarnă, pentru ca la început de viață nouă să prindă aripi iar. Vor fi minuni pe drumul ce-nvățăm și multe lucruri cunoscute se vor șterge. Ai înțeles acum că visele noastre sunt împlinite înainte de a se-mplini și de-asta nu au rost cuvintele. Căci știm deja ce-i de făcut și pierdem timp reluând și întărind cu spuse ce e deja săpat de daltă veche-n munții noștri albi. Să fie mai puternic cel ce-i curajos, să fie cel ce-i înțelept? Ne legănăm, toți cei ce suntem frați, în nopțile adânci visele și le păstrăm cu grijă-n gând, ca pe niște stele ce le vom număra mai apoi împreună. Căci cerul e unul. Și e deasupra tuturor.
Avea dreptate Octavian Paler. “Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat totdeauna să se facă tăcere în jurul lui. Oamenii îţi iartă multe, dar nu-ţi iartă când le arăţi cu degetul laşitatea. Ei vor să pară nobili chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.”
RăspundețiȘtergereLuptatorii nu pot fi pasnici, decat daca sunt lipsiti de curaj, iar discretia cuiva care iubeste in secret nu este decat o lasitate. Am aflat si eu ca "discreția nu e uneori decât un pretext pentru pasiunile care n-au destulă putere ca să fie scandaloase. Când cineva nu e în stare să ardă, invocă virtutea ca să ascundă adevărul. Dar aceștia nu vor putea iubi niciodată marea ca pe o femeie. Ei nu vor avea nerușinarea de a iubi ce se află la poalele Golgotei și nu vor înțelege de ce a zis Baudelaire că iubirea râde și de infern și de cer. Eu nu le semăn și de aceea vorbesc despre lumea aceasta, trist că o voi părăsi într-o zi fără să fi iubit-o deajuns. Nu e destul, oare, că o anume oră ne va omorî ? De ce trebuie să ne grăbim cu o renunțare care oricum ne va fi impusă ? Mie, vă mărturisesc, îmi e la fel de greu să mă tăvălesc în noroi sau să urc spre o minciună frumoasă."