Când pașii toamnei se șterg din suflet,
steaua mea polară îmi aduce înapoi
lumina de vară și-atunci întorc iubirea
din noaptea lungă în orașul vechi. Felinare suspendate dau iz de sărbătoare și luminează iubirea cu perechea mea și steaua polară. Bolta înaltă cu stele, fântâna bătrână din care am băut împreună cu speranța că vom reveni cândva acolo legați de fir de apă vie și apoi, ultimul val de apă sărată ce ne-a spălat trupurile încălzite de soare au adunat tot albastrul de suflet și gând și l-au transformat în ghirlande de trandafiri înrouați de lacrimile iubirii curate.
Pescărușii ne cheamă dând roată în micul golf
deasupra pașilor noștri de pe nisipul spălat
de valuri ce dansează în ritm de chitară.
Ne vom întoarce pe poteca de argint a pașilor dintâi
și-un val de spumă mă va-mbrăca în rochie de nuntă.
Fiecare privire va fi un semn pentru o nouă îmbrățișare.
Flori ne vor așterne calea, flori mari cât pumnul meu strâns,
și cerul senin va trage clopotele miezului de noapte
deasupra noastră.
Roiuri de stele se vor aduna pentru totdeauna
și păsări albe vor sta pe-aproape lăcrimând.
Cântece de dragoste înălțate până-n vârful munților de dor
ne vor hrăni cu miez de povești.
Doi porumbei vor asculta înăuntrul nostru cuminți, tăcuți,
și gândurile toate vor urca spiralat spre steaua albastru intens.
Vom căuta împreună gesturi care să ne încălzească
și semne ale vântului ni se vor așeza în păr și pe arcada frunții.
Clipe bune, vorbe calme, lacrimi calde.
Viață pe aripi de dragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu