Dacă vii pentru o clipă în brațele mele, ca o mângâiere, ca un tumult, nu-ți cer să mă iubești, doar lasă-mă să înfloresc. Pentru o iubire târzie... mai am putere să mă trezesc, să mă ridic aducând ofrande călărețului singuratic, să ating urma potcoavei de pe drumul îmbogățit de frunze amare de toamnă neterminată. Rătăcesc acum fără lacrimi și fără somn, sub ploaia măruntă ce a venit de după deal. Ce bine era dacă floare aș fi fost, să mă frâng printre anotimpuri, să mor înviind. Vino și stai în visul meu, aripi să-mi dai și un sens iubirii. Nopți de vis peste lumea mea coboară și-adun într-un cântec șirag de smaralde și frunze împrăștiate de vânt. Neguri se adună deasupra casei când gândurile mă frământă.
Vino aproape, vino cu ploi de lumină, vino și adu sclipiri de stele peste bolta ce mi-e pavăză!
Și dacă vii....rămâi! Lasă-mă să cred că pot să-ntorc iubirea pe steaua mea. Ape de dor se strecoară ducând departe gândurile negre și luna în cer face rotocoale mari de pace curățând sufletul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu