bucurii revărsate în suspine,
zâmbete cu pulbere de soare,
închipuire și cristal, se închină ție.
Regăsindu-te în mine, simt că mâinile tale
în mâinile mele, pot risipi, peste ape,
safire și diamante din căușul palmelor.
Țintuim steaua albastră a Carului mare
și zâmbete apar la ceas de taină,
când prima rază izbucnește prin perdeaua lacrimilor.
În micul tău cosmos sunt certitudinea,
sunt respirația tăiată de vânt sau uneori, de cuvinte.
Știu că acum, nu-ți mai e teamă de întuneric, de vise,
de înfrângeri sau neant, de umbre sau de tine...
Te desprinzi de tot și toate, te regăsești,
pierzându-te din nou...
Te îmbrățișez, te iau de mână,
te duc departe, în magicul clipei,
în cea mai strălucitoare noapte,
acolo unde vântul aduce schimbare.
Zâmbești împrumutându-mi zâmbetul,
căci știi de-acum că eu,
ți-am dăruit clipa într-o imensitate de nimicuri,
ți-am vegheat gândul și ți-am călăuzit inima
către semnul dimineții ce s-a ivit la orizont.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu