Nod

Azi am numărat firele de iarbă
luminate în apusul aprins.
Treceam un pod de fier şi aerul
mirosea a despărţire.
Şinele de cale ferată
se amestecau sub mine,
se înodau şi nu mai duceau niciunde.
Aşteptam prima dimineață
când ne vom vedea albi ca ploaia luminii,
topindu-ne unul în altul,
începând viaţa cu prima pagină.
Dragostea celor mulţi, pestriţă prin ei,
va fi mult mai jos de bucăţile
de scândură proaspătă
pe care vom sta cu picioarele desculţe.