Luna plânge ascunsă după nori şi aş vrea să-mi dormi în inimă. Tu să dormi şi eu să caut răspuns la întrebări în van, la amarul dor ce-l port mereu, la ceaţa care-mi acoperă trupul. E sufletul răscolitor şi gol, iar pasul parcă-mi bate pe străzi pustii şi întunecate. Torc o uitare din caerul de timp şi vine-un somn adânc, prelung în care tot păşesc pe ierburi moi de vis, deasupra cerului încercând să ajung.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu