Câteodată intuiesc inutilitatea scrisului, apoi mă gândesc că e o lecţie cu două sensuri.
Chiar dacă nu se va întâmpla nimic tot voi scrie, poate un jurnal, poate mai multe idei. Încă dau dovadă de străduinţă tenace. Tot ce am visat, sper să se împlinească cu adevărat. Trăiesc aprins şi sper ca lumina să se arate curând. Poate mâine va creşte un soare din floarea vieţii, pe cer de fericire. Poate se va desface cumva ţesătura de drumuri din faţa mea şi atunci voi găsi poteca luminată a sufletului ce arde. Îmi voi struni cumva din străfunduri gândurile, cu împăcare şi seninătate. Focul arde în flăcări înalte, trosnind un dor străvechi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu