acestui suflet care a vrut să cânte tot?
Ce este timpul când o secundă zboară
cu străluciri de rouă şi clinchet de rubin?
Voi care credeţi că urmele lăsate în pământul străbun de plugul năzdrăvan sunt singurele păreri, aduceţi-vă aminte că spiritul, nălucă, e mult mai în putere
şi mult mai important. Lăsaţi-vă la margini şi descoperiţi ce-i dur ca diamantul strălucind în rază, pur. Uitaţi-vă neajunsul, e doar o clipă grea în an căci existenţa noastră-i secundă în ocean. Ce poate aduce raza ce ne străbate fiinţa când fără mângâiere voi vreţi să ne târâm? Nu este ea mesajul ce l-am primit în zori? Ne este şi triumful şi aripa peste nori. O datorie clară, ce-o ducem neîncetat, ofrandă în virtute spre timpii care vin.
Ne e menire, sânge, privire şi speranţă să o transmitem celor ce încă sunt în noi, dar o să iasă mâine.
Vor duce şi aceştia aceeaşi rază clară de zburători spre nori. Universul ne e casă, oglindă, anotimp şi se reflectă straniu în fiinţa ce-o purtăm. Descoperim cu grijă la cină pâinea şi vinul, gândul curat şi din preaplin gustăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu