Tata-i plecat să-mpartă brazde de bolţi albastre în cuptoare incandescente de oţel, să facă păsări mari pentru eternitate, măiestre, din arc de metal fluid ce vor străbate timp şi istorii. Eu ţes cuvinte în culori de râuri reci de munte şi câmp dulceag, din diamante dureroase ce le adun ca roua din trifoi în dimineţile de vară cu cer senin deasupra.
În casă-i muzică şi-n suflet pace.
Tata-i oţel...restul, poezie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu