Unicitate

Am înţeles că fiecare individ e unic. Sunt unică la rândul meu. Adevăraţii oameni îşi trăiesc propria viaţă. După regulile lor, în felul în care vor să o facă. Degeaba ne amăgim cu faptul că ne inspiră alţii. Nu facem decât să imităm. Şi astfel, trăim viaţa altora în manieră proprie, nu viaţa noastră. Nu este nevoie să ne inspire nimeni. Nu numai că nu e nevoie, este şi periculos. Ne pierdem calităţile aşa. Devenim copii la indigo ale altora, despre care credem la un moment dat că ne sunt modele. Frumuseţea stă in diferenţe. În diversitate. Niciun individ nu îl poate constrâge pe altul să facă ceva peste voinţa sa. Sau poate numai în măsura în care acesta acceptă. Faptul că îţi cauţi model, sursă de inspiraţie nu face bine. E un blestem, nu o binecuvântare, momentul în care crezi că poţi trăi viaţa altuia. Din clipa aceea nu mai trăieşti cu adevărat. Eu nu am făcut decât să încerc să înţeleg alţi oameni, nu să mă inspir de la ei. Să învăţ de la ei. Să îi ascult. În rest am încercat să fie eu însămi. Să ma accept. Cu minusuri şi plusuri. Să mă echilibrez atât cât sunt în stare. Să fiu originală. Să-mi ascult instinctele. Să mă bazez pe intuiţie pentru că ea e singura care nu m-a dezamăgit până acum.  Am suferit pentru că oamenii din jur purtau măşti diferite în funcţie de situaţie. Am văzut atâtea măşti încât m-am întrebat deseori cum de mai ştiu şi cum de nu uită cum sunt cu adevărat. Trăim într-o societate care ne impune măşti. Începând de la religie. Cândva citeam că nu ne naştem creştini, ci murim creştini. E adevărat. Pentru că nu alegem noi religia la botez. O aleg ceilalţi pentru noi. Trăim după etichetă, ca într-un mare teatru. Am preferat întotdeauna să fiu în sală şi nu pe scenă. Să privesc piesa. Actorii. E amuzant uneori. Alteori e trist, chiar tragic. Tragismul vine din faptul ca am realizat că oamenii nu mai sunt originali. Tendinţa e de robotizare. Fiecare ştie ce are de facut, la ora la care trebuie, acolo unde trebuie. Nimeni nu face altfel. E greu să rupă lanţul. Ar provoca un mic haos şi nu îşi asumă riscul. Oamenii au uitat să se bucure de lucrurile mărunte. Sunt prea ocupaţi să facă bani. Au alte priorităţi. Aparent. Păcat că nu realizează că uşor, uşor îşi pierd autenticitatea, frumuseţea interioară. Uită să fie cu adevărat. Florile sufletului lor se ofilesc încet. Existenţa lor în acest mod nu se va mai repeta niciodată. Şi din păcate nu fac nimic ca să schimbe lucrurile.
Eu prefer să rămân diferită. Mi-e bine aşa. Sunt fericită că am înţeles asta.