De ce când eu platesc cu dragoste, tu te întorci cu răceala amară a nepăsării?
De unde au pornit greşelile? Nu trebuia să fie aşa cum sunt?
Poate sunt prea insistentă în iubire. Şi acum sunt o jucărie a sorţii în mâinile tale reci.
Unde e romantismul din tine? A fost? Va fi?
Sentimentele tale unde sunt?
Ai citit atâtea cărti, puteai învăţa din ele zborul zorilor de zi, amintirile pierdute în zori şi zilele pierdute în roua lacrimilor. Trebuia să ştii să priveşti, să simţi, să ştii cât să iei şi cât să dai.
Asaltul dragostei mele înspre tine rămâne veşnic, o avalanşă de lumină ce te va copleşi mereu.
Nu pot trăi fără dor, fără a iubi, ar fi în zadar.
Treci prin ploaie, ca un vânt de toamnă, rupând frunze roşii de pe umerii mei.
De vină este aerul ăsta, încărcat cu ură. Dragostea noastră a ramas la fel.
Nu e păcat? Nimic nu se mai întoarce. Amintirile sunt scrijelite pe scoarţa stejarului deja.Ştii asta.
Ştii că tu eşti steaua iubirii albastre ce drumul mi-l va arăta.
Eu te iubesc şi pentru toate vieţile te-am găsit. Inima mea îţi va fi dăruită mereu, poţi să o răstorni în noianul de frunze, să vuiască o dată cu toamna rebelă.
Ploile nu vor spăla nimic. Vor aduce însă o iubire mai curata şi cristalinul ei clinchet va năpădi bucuriile noastre. Nu caut altă dragoste, tu îmi dai amintirea - un smarald -. Nu caut pe nici un cer, pe nici o stea Iubire. Privesc la cerul albastru şi clar şi te stiu atât de aproape. Întind zadarnic mâna mea, dar eu nu sunt o stea. Nu te ascunde în singurătate. Fără iubire viaţa-i tristă şi e grea. Întinde mâna şi vei vedea.
Alungă cu roua noaptea ce-a trecut pe gene. Lumina îmi va spune de vei veni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu