Un cântec vechi cum auzeam când eram copil
departe şi demult, într-un loc uitat de timp şi lume,
răzbătea în noaptea tristă.
Fermecată de cântul de atunci,
m-am înălţat până la bolta înstelată de acasă
în unduiri albastre şi suave.
Sufletul ce cânta atunci, e stâlp al bolţii azi,
şi cântul i se-aude din când în când până la noi...
Eu ascultându-l acum, întineresc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu