Ascult, citesc, trăiesc, înţeleg

Aud, ascult, citesc. Simt şi realizez inutilitatea unor dorinţe. Sunt câteva ambiţii, o sete, un dor şi un sentiment interior de neîmplinire. În toate câte sunt, există două părţi. Una bună, alta rea. Sentimentul neîmplinirii este în partea rea. Dorinţele sunt în partea bună. Vizualizarea lor, conştientizarea lor e pozitivă. Când realizez inutilitatea lor, atunci simt partea negativă. Dar înţeleg că orice experienţă este necesară.
Trăiesc, doresc, înţeleg. Dorinţa neîmplinită aduce tristeţe şi suferinţă. Creează tensiune. Creează aşteptări. Vise, dar vise urâte. Dorinţa creează viitorul. Împlinirea sa aduce fericire. Dar totul este fantezie. Totul este aşteptare. Realitatea e alta. Visul comparat cu realitatea va aduce întotdeauna suferinţă. Şi durere constantă. În afara visului nu există nimic. În vis poţi face orice, poţi muta marea în cer. Poţi ţine luna în palmă. Poţi iubi pe oricine. Şi poţi fi iubit aşa cum vrei. Dar nu e nimic real. Timpul spune asta. Experienţa, la fel. Am învăţat să accept, nu să doresc.
Să simt dorul, căutarea, setea şi neîmplinirea.  Să nu trag concluzii pripite.În orice întâmplare e o parte bună.
Orice trăire este o experienţă. Chiar dacă e dureroasă, o trăiesc din plin. Îmi place să experimentez. Trăiesc fiecare clipă la intensitate maximă. Oare asta înseamnă ca nu mai sunt sensibilă, ca am prea mult curaj? Nu ştiu...poate cred prea mult. Nu mi-e frică de suferinţă. Am învăţat să o accept. De multă vreme. Am ajuns la concluzia că dorinţele fac să dispară adevăratele trăiri. Învăţ trăind. Nu mă grăbesc. Am timp să trec prin toată Viaţa mea.