Cuvinte pictate

Cuvinte pictate

De azi, mă găsiți aici...

http://www.cuvintepictate.com/

Peştera gândului

În vechiul manuscris e așternută viața cu toate secretele și gândurile, bucuriile și suferințele, dorințele și neliniștile.  Puțini sunt cei ce-l pot răsfoi cu zâmbet pe buze, câțiva sunt cei ce se hrănesc cu paginile-i scrise.
Lor li se divulgă secretele, fiindcă sunt cei ce nu trădează și nu judecă. Sunt scrieri din alte vremuri, de când cuvântul era păstrat cu sfințenie și iubit în peștera gândului.
........................

Vremea biruinței

Îmi întorc mereu sufletul la vremea trădării, dar acum mă bucură fiecare rază de soare, tăcerea m-a învățat să culeg spice de aur din gunoiul gândurilor. Spatele întors oglinzii deschide ochii dincolo de ea. Ce-a fost va fi și ce va fi curând a fost demult. Cântul gloriei și al suferinței peste măsură, deopotrivă. Morminte fără semne și amintiri nespuse cer ușurare și rememorare. Au trecut patru ierni și clopotele bat
răspunsul la întrebare, gând roditor. Au trecut nenumărate ierni pentru primăvara ce vine. Prea mulți și-au plecat capul în fața sorții. Prea multă risipă de timp și de suflete. Cei ce nu au iubit niciodată au lăsat fără durere să se distrugă o lume și istoria sa. S-au întunecat mințile. Amară pedeapsă a destinului, dar toate cu un rost. Din haos de foc se naște lumina. Și puterea crește când inimile se aprind.
E vremea să împlinim și locul celor ce-au fost prin iertare și iubire. Căci suntem înviați din morți, ei strigă azi în sângele nostru. Atât le-a mai rămas, puterea de a striga. Greutatea morții lor ne apasă umerii ca să ne împlinim rostul și să ne merităm viața aici, acum. Sunt toți dincolo de amintire, dincolo de iubire și ură. Din suferință au crescut ziduri înalte până la cer.Vom birui oare pământul din noi? Căci toate câte sunt sunt înșelătoare, numai speranța e limpede.
E tristă uitarea și doare, de asta îmi întorc mereu sufletul la vremea trădării. Pădurea nu uită. Nici pietrele ce au rămas semne peste timp. Câțiva mai  iubesc și nu i-au uitat pe cei ce nu mai sunt cu noi, dar au rămas podoabele amintirilor, umbrele din vis.
Toate vor fi cum au fost, chair dacă noi nu vom mai trăi. O carte cu litere de foc păstrează sensul existenței noastre. Gândurile vii și biruința puterilor sufletești. Cei ce au ochi de văzut, văd.
Vremea trădării s-a scurs și la fiecare pas apar semne de lumină. Pădurea freamătă și pietrele vorbesc. Se-apropie vremea biruinței.

Andreas Zielenkiewicz - Life is a game

Curcubeu de sentimente

Sunt clipe când în suflet se revarsă o anume bucurie, ce greu se poate descrie în cuvinte...

Nimic nu este întâmplător, iar evenimentele se înșiruie în viața noastră potrivit unui plan, pe care de cele mai multe ori îl înțelegem după ce ne îndepărtăm de el, pentru că nu putem fi spectatori și actori în același timp. 

Totul vine spre noi într-un anumit ritm și într-un anumit moment.

De-a lungul vieții, adunăm simetrii stranii, întâmplări și senzații care își găsesc replica paralelă în alt timp, ca un ecou trimis peste ani sau primit demult la începuturi. Se spune că se scurg eternități în clipe, dar există o clipă în care simțim că se închide cercul, completând și împlinind ceva infinit de prețios.

De multe ori cercul începe sau se termină cu un gest sau un sunet, un moment care este în totalitate al simțirii și care poate schimba în întregime o viață.

Acum ceva timp scriam inspirată de muzica sa:

“… am locuit odată,
acolo, în pădurea fermecată
cu lei, mistreți și lupi-îngeri,
dragoni și urși și cerbi cu stea în frunte
și toți ți se plecau în cale,
iar tu...tu le spuneai mereu:
"Iubiți lupta!
Luptați pentru iubire!"
Ți-aduci aminte prinț-vânător?
Mirosea a albastru de suflet în jur
și-a rubin de rană...”

Astăzi ne leagă o prietenie frumoasă. Cercul e complet!

În călătoria cuvântului mărturisitor, suntem tovarăși de drum pentru că am pornit la fel, respectând legământul și aplicând puterea acestuia în sensul adevărului și al iubirii.

 ............................................

Război mut

Cuvintele-au tăcut o vreme,
zdrobite de căderea nisipului,
pierdute în surzenie și lipsă de ascultare.

Gândurile s-au oprit în nordul labirintului ,
acolo, unde viețile se poticnesc 
la răscrucea sorții, cu glezne sfărâmate.

Sentimentele s-au sinucis, 
sătule de traiul pe sărite,
arse de lacrimi, încărunțite de timp.

Războiul le-a lăsat pe toate fără sens,
cu o mână întinsă spre file nescrise,
cu cealaltă, agățată de borna speranței.

Vise în șirag, viață destrămată...
Renaște sonor, povestea unei lumi
unde nu sunt perdele, e doar cer.

Oglinda

Oratoriul din pădure se scaldă iar în luna plină. Îți taie răsuflarea strălucirea sa.
În zorii zilei trecute lupta fusese crâncenă. Din vârf de munte și până la mare. Căzuseră mulți, rubinul sângelui acoperise pietre vechi. Numai privirile rămăseseră în sus, spre soare. Și  rugăciunile din urmă.
Acum... tăcere.
De o parte e apă, de alta pământ. Altarul sfărâmat, crucea la fel.
                  ***
Să fie așa, să se piardă pentru totdeauna? Ce bine sau ce rău așa de mare să fi făcut? Cum să-nțeleagă, peste timp, că nimic nu a fost împotrivă-i, când acum răspunsurile toate erau pline cu sânge? Puterea ochiului îndurerat descrescuse și neputința îl învelea cu-n giulgiu greu.
Dar mai știa, în adâncul inimii, că roțile bătrânului timp îi vor da de veste. Și toate întrebările își vor găsi răspuns.
Și atunci, cântecele ce se vor auzi 'or liniști până și stelele...
....................................................


Jerry - Forest shrine (detail) - deviantart

Axis mundi

Cu adâncimi de cuvânt
cobor spre izvorul adânc.
Șiroiesc
din profunzimile inimii
toate graiurile vechimii,
amprente și semnificații,
risipă de iubiri și istorii,
năzuințe în deșerturile minții.
Printre norii iluziei, soarele
încălzește spirala vieții
încrustată pe harta ființei.
Adevărul,
traversează timpul,
rupt de lume.
Îmi asum clipa,
axis mundi.




Tablou: Axis Mundi - Victor Popow

Carusel

Ieri, azi, mâine
povești de iubire
sub sticla deformatoare
a unei lumi ciudate.
Ieri,
în buzunarul de la piept
scrisoare parfumată,
vise vii.
Azi,
viață clandestină,
emoții orchestrate.
Mâine,
povestea,
dorința de a trăi.



Todd Clercx Art Gallery - Cafesjian's carousel

La miez de noapte

La miez de noapte,
totul e posibil.
Sunetul delirant al genelor,
sincopele singurătății,
vestește furtună.

Ecouri în întuneric,
vuiet de fulgere
și pocnet de comete
îmi acordează
umbra cu lumina.

M-ai lăsat în urmă,
dar te voi găsi.
Nu știu unde,
nu știu, dar
la miezul nopții
totul e posibil.
Norii,
sunt ades depozite
pentru praf de stele.

Promite-mi

Fă-ți casă în inima mea,
promite-mi că rămâi.
La început, 
din dragoste înalță pereții, 
cărămizi de dorințe și atingeri.
Din cuvinte, 
colorează ferestre,
o să vezi cum
norii zâmbesc
și soarele strălucește 
din privirea mea.
Mai târziu, din tăceri 
să pictezi ușa,
o să înțelegi că
iubirea e pavajul
dintre timp și spațiu.

Rebecca Pearl - Watercolor Heart 
Size 17" x 21"

Roată

Roată,
fir măsurat,
zbor al aripei,
zbor al clipei,
aripă albă, 
pană curată,
curcubeie în apă
secunde adapă.


Om, stea,
urme de paşi 
ce au fost, 
vor mai fi
câte speranțe-n 
infinitul 
dintr-un ceas,
cât suflet 
la capătul privirii.


Svetoslav Stoyanov - Illusion of time

Învață-mă ce știu

Învață-mă odihna din somn și tainele ascunse-n vis.  Se răsucesc gândurile fugind de semne de întrebare. Între da și nu m-au acoperit puncte de suspensie. Pașii s-au oprit o vreme la răscruce de drum. M-au împiedicat amintirile să trec ușor. Dar azi știu că un singur cuvânt e pasul ce-ncepe o nouă viață. Mi-am făgăduit dimineți cu soare și cu tine. Cu soare ce-alungă înghețul tăcerii. Ți-am promis locuri cu semne, urme și oameni. Am dezrădăcinat întrebări și lumea e din nou nemărginită. M-am înălțat în zbor de visare cu aripi mari și întinse, aflând că tu ești cel ce-mi colorează literele. M-ai învățat să măsor timpul doar în clipe dorite. M-am regăsit în inima ta. Un singur lucru te mai rog: Învață-mă să privesc în ochi soarele!

Înainte de toate

Înainte de toate,
semințe de stele
venim pe pământ.
Mai târziu
înfigem rădăcini în adânc,
desfacem ramuri în înalt,
visăm minuni ca realitate.
...................................................







Mario Duguay - Enter and be raised

Pace și sens

Zbor printre amintiri, dintr-un timp în altul.
Mă învăluie câteodată ce s-a întâmplat de mult,
mă îmbrățișează cu brațe de fum...

Vremea se întoarce,
îi simt aroma în gerul iernii.
Zăpada miroase straniu,
a Carpați,
Umbrele se colorează,
cerul se scutură de fluturi albi, rotitori.
E noaptea amintirii miresmelor.
Liniștea vine lin, fântână nesecată,
ce mă îndepărtează de toate
sau poate le îndepărtează pe toate.
 Mă cufund, ciutură sunt,
nu mai pătrund la mine
voci omenești și nici foșnete...

Amintiri și pace 
înfloresc în noapte flori de cleștar
din preaplinul sufletului.
Miroase a munți și acum
totul mi se pare că a luat-o de la început.
E prima filă de poveste...
Mă trezesc? Adorm?
 Visez?
 
..............................
 
 



Tablou: Luis Royo - The enchantment

Dorință

Îmbrățișează-mă cu crengi înflorite,
mângâie-mă cu șoaptele frunzelor tale,
cutreieră-mi visele ca să-nțeleg...
nu e singurătate în întreg.

Adu-mi parfum de zile și de timp,
stoluri de doruri lecuite pe umeri,
altoiește-mi gândurile pentru
amintiri dulci...
sunt prea firave cuvintele mele.

Învie-mi sufletul spre seară
cu mireasmă de verde și miere,
Cheamă-mă la început de zi nouă
să înmuguresc la umbra ta.



Tablou:Gary Banfield - Desire

Vis scurs în cuvinte

Miresme simple, daruri de început,
curge viața rotund în zile și nopți.
Clipele aleargă spre nevăzut.
Ce-aș pune diguri să le opresc din goană...

Colindă miresmele prin amintiri,
vin fiert cu scorțișoară,
fulgi albi pe pleoape umede,
clipa în care mă întrebam
de-i cineva mai fericit pe lume...
Învățasem să mă oglindesc
în limpezimea sufletului.

Miresme de început, daruri simple,
închise într-un vis pe vecie.


Tablou: Arthur Braginsky - Revue

Fabrica de lacrimi

Sunt zile în care
muncesc din greu
în fabrica de lacrimi
de la marginea ochilor mei.
.............

Oare...

Oare ce văd în ochii tăi

e ce obișnuiam să văd?

S-au așternut frunze 

între mine și tine.

O să vină zăpezi,

urmele să le acopere...

În liniște, cerul va plânge 

cu lacrimi mici de gheață.

O să vină o nouă zi

în care ne vom regăsi

troieniți în sentimente,

viscoliți de gânduri.

Ne vor privi tăcuți,

unii vor plânge,

speriați de înălțimi, iar noi,
vom continua la fel alergarea,
visându-ne viața

în apusul soarelui.

Viața mea în viața ta,

ochii tăi în ochii mei, 

visele împreună.

Oare ce văd în ochii tăi,

e ce urmează să fie?

Semințele fericirii încolțesc

sub prima zăpadă.

John Currin - Lost window

Miroase a iarnă...

Nopțile au devenit lungi,
cu puține lumini,
aerul vibrează tare
a zăpezi veșnice...
Clipele tremură,
cresc și scad
cu fiecare clipire a ochilor
inundați de liniște.

Iarna-mi surâde
din străfundurile minții.

Atât de tăcută ești, noapte!

Și această lună nouă
ce cântă ascunsă din raze
aduse de căprioare sihastre...
Blândeţea lor alunecă pe ape,
ca o pătură de pace
ce crește stele în priviri.

Noapte de vis

peste lume cobori,
legănatul șirag de stele mii
într-un cântec s-aduni....

Un cerb semeț și singur
se adapă, din când în când,
cu suflet şi cu apă...

Vin nopți de iarnă

ce-mi desfac gândurile

în bucăți...