Zbor printre amintiri, dintr-un timp în altul.
Mă învăluie câteodată ce s-a întâmplat de mult,
mă îmbrățișează cu brațe de fum...
Vremea se întoarce,
îi simt aroma în gerul iernii.
Zăpada miroase straniu,
a Carpați,
Umbrele se colorează,
cerul se scutură de fluturi albi, rotitori.
E noaptea amintirii miresmelor.
Liniștea vine lin, fântână nesecată,
ce mă îndepărtează de toate
sau poate le îndepărtează pe toate.
Mă cufund, ciutură sunt,
nu mai pătrund la mine
voci omenești și nici foșnete...
Amintiri și pace
înfloresc în noapte flori de cleștar
din preaplinul sufletului.
Miroase a munți și acum
totul mi se pare că a luat-o de la început.
E prima filă de poveste...
Mă trezesc? Adorm?
Visez?
..............................
Tablou: Luis Royo - The enchantment
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu