Vezi tu, mansarda
se ghemuiește de atâta ploaie,
umerii-i se apleacă ciudat.
Azi, lacrimile cerului sunt grele...
Oameni se opresc mirați,
nu știu că apa asta
curăță sufletele
de culori sumbre și de pete vechi.
Se diluează cuvintele
până devin neînțelese,
până se face liniște deplină.
Plouă tare, plouă
și-n aer e parfum de dragoste.
Păcat că puțini mai închid ochii
și trag aer în piept.
Păcat că nu tac și n-ascultă...
Vezi tu, m-aș acoperi
de zgomotul ploii,
de zgomotul oamenilor,
cu palmele tale...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu