Stau pe gânduri, așezată
pe piatra de căpătâi
ce luminează amintirile.
Mi-amintesc de flori,
de cerul senin, de mângâieri
și de timpul când aveam spre noi
curate gânduri.
Se-aștern mereu frunze
din pomul vieții sfânt
peste umbrele ce trec,
se adună cuvinte de pe drumurile toate.
Coboară lin păsări albe din văzduh,
ale timpului clipe.
Când ploua, ne vedeam plângând
și oasele durerilor răsunau în tunete.
Când era senin râdeam și-n jur
înfloreau pădurile.
Un fior a rămas din vraja amintirilor
și inimile cântă în trupurile de un verde crud
ce zborul îl dezleagă ușor din pământ spre soare,
simplu și curat, înalt.
Iubirea, ofrandă, alunecă
pe braţele mele spre tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu