Eram prea fericiți,
prea mândri de strămoșii noștri...
Trăiam peste vreme,
cu necazuri și bucurii,
purtând pretutindeni în inimă icoana lor.
Tăcerea era mângâierea cea mai scumpă
când durerea era prea mare.
Sărutam atunci în vis
mâini și inimi de sfinți părinți.
Adevărul nu era o piatră de hotar,
nu era o piedică.
Ne uneam în același gând.
Setea continuă de adevăr și libertate.
Setea de cunoaștere și iubire.
În cercul de suflete
se construiau inimi
suficient de mari
cât să cuprindă
întreaga greutate
a vieţii.
Aveam nevoie de durere ca să simțim că trăim...
Benny Andersson - Prayer of Heaven
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu