Adevărul de dincolo de tăcere

Suprapunem armuri peste suflet și în fiecare dimineață sorbim încet din ceașca aburindă cu viață. Suntem dependenți de lumină, de dragoste, de căldură și vise.  Gândurile se plimbă hai-hui și rar avem curajul să spunem ce inima ne spune. Câți sunt cei ce transformă adjectivele în verbe? Iar cei ce știu, înțeleg că a cunoaște viitorul nu înseamnă a tulbura intenția? Timpul se poate stăpâni, dar pentru asta avem nevoie de îndrăzneală, răbdare și discernământ. Ca să ne eliberăm de durere trebuie să înțelegem cauzele suferinței, să ne redescoperim în adâncimi și înălțimi. Să simțim gustul infinitului. Ne punem mereu întrebări cu privire la credință și chemarea sufletului, uitând că viața este de fapt o călătorie de vindecare, un drum din întuneric spre lumină, presărat cu pasiune, acceptare, dăruire, sacrificiu, străduință. Ne pierdem prin pădurea de îndoieli și confuzii, uităm că tot ce avem de făcut e să învățăm mereu, în fiecare clipă. Să găsim adevărul în cel mai pur sens. Suntem prizonierii propriilor noastre adăposturi care ne oferă false protecții, un confort iluzoriu. Încercăm mereu să creăm echilibrul cu prețul suferinței. Am uitat ce înseamnă răbdarea și ne dorim ca totul să se întâmple cât mai repede. Aici, acum nu înseamnă imediat. Sufletul este păstrătorul înțelepciunii. Câți dintre noi își mai ascultă tăcerile și mai ascultă în tăcere? Câți mai visează cu ochii deschiși? Câți mai trăiesc senzația amețitoare a descoperirii și a pasiunii? Uităm că la rădăcina sufletului a fost sădită o sămânță de stea. Soarele răsare și apune, omul luminează sau se întunecă. Sunt zile în care ni se pare că avem universul în palme și zile în care credem că ne-a părăsit până și propria singurătate. E greu să fii singur în mulțime, la fel cum e de greu să-ți pictezi viața în culorile altora. Câțiva au curajul să-și zdrelească palmele în sârma ghimpată ce desparte visele de gânduri. Ei rătăcesc adesea prin pădurea cu sentimente sau forează adânc în stâncile sorții. Puțini înțeleg că timpul e același și oricât ne-am dori să-l comprimăm sau dilatăm nu facem decât să ne agățăm cu disperare de el. Toți simțim nevoia de schimbare în toate nuanțele posibile, dar ca să o facem trebuie să reînvățăm drumul către suflet. Cel mai greu e să străbați drumul către tine, să rupi barierele si să deslușești misterul iubirii și al libertății, iar drumul pare greu doar atunci când te uiți după linia de sosire. Sufletul trebuie ascultat în tăcere, căci adevărul e dincolo de ea. Cobori în adâncimi ca să urci spre înălțimi. E un zbor spre profunzimi.