melancolii și muzici
în sufletul-poet.
Trec poarta de lumină
deschisă la miezul nopții
în dreptul inimii.
Semne de stele roșii,
rubin și purpură,
stele albastre somnambule,
rouă cu miresme de iubire,
perechi de aripi arzând,
păsările mele alunecă spre vis,
în balans ce mă mângâie încet.
Liniștea-mi dornică de flăcări
se face o noapte sclipitoare
la margine de mare,
o dantelă de dor
din spuma mărilor.
Fuior de timp, fuior de lună,
mă învăluie și te vreau
ca pe un sunet prelung
prin carnea mea.
Din gene picură în spirală
dorurile toate,
lacrimi-luceferi
de muzici și versuri,
șerpuitoare-n foc de gând.
Ele-mi țin cărarea
atâtor vise pure,
ce urcă-n zori
câmpiile de dor.
Vreau ca zăpada semn să-mi dea!
Să se așeze, grea de ape,
stea pe stea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu