aburi trec prin ochii grei,
mi-ncarc ființa de la ele,
rupând vraja de pe ei.
Caut ascunsa zi în noaptea
ce mă leagănă mereu,
peste suflet cade șoapta
de iubire-n drumul greu.
Cruci de lemn presară calea,
stele cad mereu din cer,
valea visurilor mele
iar se umple de mister.
Mă îndeamnă stranie luna
înspre care merg târâș,
păsări negre taie întruna
bolta-mi risipind pietriș.
Între gene roua crește,
ard ruguri în suflet trist,
pas cu pas mă urmărește
îndoiala că exist.
Albi fiori îmi cresc pe trupul
răstignit pe la răscruci,
când cuvântul mi-este lupul
care urlă spre năluci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu