Prințului vânător

Lui Adrian Sărmășan

Prințule- vânător,
cu privire blândă, ochi strălucitori,
cu pieptul uns de muzici şi culori,
îmi pari un crâng de cer și flori,
pictat cu mult albastru și un pic de rubiniu, blând mângâiat
de soare și-o pală de vânt,
așa,...aici și-acum, cum vrei,
rătăcind fragil și ades încercând
dintr-un fir de iarbă a fiarelor
să scoţi un clinchet de harfă.
Cobori din munte,
cu stele în frunte și scut
de aramă dantelată...
Dorul tău răsuceşte
imense rotocoale de suflet hoinar
și tot mai vrei adânc
să-nveți viețuitoarele...
cu șoapte, cânt și îndemnuri bune,
dăruindu-le două verbe
din  oțelul sabiei tale:
a iubi și a lupta.
Lași în urmă-ți timp și dragoste,
lași nisipul albastru al clepsidrei-chitară
și râul rubiniu al rănilor de ciută...
Împarți din pocalul de cleștar
licoare nepământeană
când corzile sufletului
vibrează-n atingeri de îngeri.
Ce falnic  porţi zâmbete cu gust tămâios
și scuturi lacrimi de nor în furtună...
Am vrut să te opresc o clipă,
să-ți spun că știu...
...am locuit odată,
acolo, în pădurea fermecată
cu lei, mistreți și lupi-îngeri,
dragoni și urși și cerbi cu stea în frunte
și toți ți se plecau în cale,
iar tu...tu le spuneai mereu:
"Iubiți lupta!
Luptați pentru iubire!"
Ți-aduci aminte prinț-vânător?
Mirosea a albastru de suflet în jur
și-a rubin de rană...