Crucea

Pe crucea ce-o port, săpat în piatră, stă scris adânc: "Mă poartă!".
Mă poartă prin zări de sânge şi de vis, mă poartă prin arşiţă şi ger, prin paradis de flori şi drum colţos de piatră, prin lacrimi argintii de bucurii şi prin suspin, mă poartă prin furtuni, sub cer senin şi înstelat, înălţată de flacăra iubirii mă poartă neîncetat, pe drumuri până în vârf de creastă, spre bolta de lumină şi gând curat. Destin scris în stele, drum hărăzit. Secunda călătoriei e însemnată de fulgere şi trăsnete, fără ploi de suflet. Şi sus, la capăt, răsuflu uşurată c-am străbătut drumul hărăzit. Odihna în care mă voi scufunda va fi ca o grădină cu pomi şi flori gingaşe. Crucea împlântată mai demult de ai mei strămoşi şi dusă şi de mine acum, va aştepta sub zare clipa în care va veni un altul să o ridice, s-o ducă mai departe. E totul ca un lanţ perpetuu, fără de sfârşit, preţios ca piatra slefuită din trupul constelaţiei din care ne-am desprins.