Perdeaua ploii

Streșinile curgeau vinete boabe de struguri, ce măsurau timpul umed cu bufnituri greoaie. Cădeau ape-n nesfârșire, pământuri înecând și tencuiala caselor se-nscria cu miros de var în aer.
Demult fuseseră câteva zile când soarele dăduse, cu mâini de grea lumină, perdeaua ploii la o parte, ca o cortină sumbră cu nori plumburii ce născoceau torente furioase și lungi. Tot mai rar găsim azi raze ca să legăm cu ele frăție și atunci, cu spuma apelor, dantelă spartă de dor, aruncată peste drumurile întortocheate ale destinelor facem pace într-un târziu. Speranțele încă stau agățate la streșinile caselor. Străluce de băltoace, întinsă între răscruci, ca o oglindă spartă din sticlă prea subțire, fâșia de potecă ce drept duce spre adăpostul sufletelor.

Dor de stele

Rupând din mine stele suple
și rumegând alean de dor
sorb oasele de păsări mute,
coborâtoare în pridvor.
Din ghețuri blânde mă cobor
pe rug de stele și de dor,
oftează clipa pe o muchie
de floare albă sclipitor.
M-asemăn cu un vas pe ape,
spălat de valuri care mor,
din cercul clipei leapăd vise
spre un prohod în veci pe zbor.
Se năruie imagini de cobalt peste zare,
se-aprinde un foc pe gene blând
și-n noapte de pe buze sorb
răcori șuierătoare din cuvânt.
Și vorbe dor și se ridică
în flăcări, volbură și fum
și aștept în fiecare clipă
să mă aprind suind în vânt.
Din roi de stele ce sclipesc
pe bolți ascunse mă cuprinde iar
un dans amețitor, o șerpuire
de vână sacră ce frământă zările
cu întrebări, răspunsuri fără noimă
ce ascund în noapte stranii ploi.
Furnici de dor încet cuprind
iar iarba visurilor mele,
te vreau aici și mă frământ
în dorul meu spre suple stele.

Cântec alb

Lui Puiu Crețu  

Pipăi zarea după tine

degetele-mi ard pe strune

coarda-i ruptă și în mine

strălucesc doar gânduri bune.

Carnea ta vibrează-n palme,

ard rubine-n suflet trist

când șoptesc despre iubire

tot mă mir că mai exist.

Să te aflu greu îmi este

muzici mor la tâmpla grea

și pe drumul din poveste

corzi se rup sub steaua mea.

Că te pierd îmi plânge struna,

cântece mă ning pe umăr

și m-acoperă întruna...

Clipe mor, dar eu le număr.

Troienind povestea noastră

vreau să știu pe unde treci

ploaia rece de zăpadă

mi se așterne pe poteci.

De-ar fi să mai treci vreodată

pe albul sufletului meu,

drumul vieții fără pată

ți l-aș dărui mereu.

Iluzie

Din când în când privirile
 din ape îmi ridic păienjeniș
spre ochii din umedul tău chip.
Ai apărut la marginea privirii
făcând semne din mâini,
apoi scurt te-ai răsucit
legând în aer gânduri,
cumva după mișcările firii
și ale mâinilor.
Stai puțin să ascultăm bătaia inimii!
Ceasul se oprește și străzile vuiesc
de la bătaia de inimă parcă amplificată.
Ticăie, ticăie tot mai tare,
tot mai repede.
Te regăsesc, te pierd mereu,
emoţie în suflet,
lacrimă în ochi.

Lacrimi

Ploaia de lacrimi, 

potop ce încă nu-i destul 

şi nu va fi vreodat'...

Dorință

Întoarce-ți privirea spre mine
o clipă doar,fără teamă,
căci orizonturile sângerii
ne-aduc pulberi de stele.
Întoarce-ți o clipă surâsul spre mine
ca o adiere primăvăratică
și eu am să te privesc adânc
până în suflet.
Întoarce-ți privirea
peste ploile de frunze și petale,
peste râul ochilor mei
și mă voi transforma în apă limpede,
în dans scânteietor de rouă.

Dansul frunzelor

Frunze cu miresme amare
dansează pe marginea drumului
ca niște difuze pete
ce-mpiedică în mers lumina.
Plantele nasc în hamacul lor
semințe cu răcoritoare arome
din care vor crește răsucit
alte frunze cu miresme amare.

Iris Christina Glerum-Forrest in Autumn