Îmbrățișare

Atingerea ta,
floare pe tâmpla mea.

Tandrețea, fată goală,
ce urcă la scăldat
în fântâna dragostei curată.

Suspinele-cascadă
dau nemurire clipei ce se topește.

Tinerețea țipă și învolburează
râul fierbinte al venelor.

Trupu-mi se ridică din piatră,
luminând ca soarele în bobul de rouă,
lăsându-ți alături conturul neterminat.


Henry Asencio - Lovers embrace

Să ne rugăm

 
E sus, mereu acolo, Dumnezeu

Poate se roagă câteodată, seara
Sau poate a uitat de noi...

Ar trebui să ne rugăm și noi
Să nu-l uităm de tot...
Ne-o ajuta când ne-o fi greu
Să trecem ape mari și munți de foc
Ne-o da acolo, dramuri de noroc
Și fericire când s-o-mpuțina
Și zâmbete și o lumină-n case.
Și frigurile grele de prin oase
Le-o scoate, cu un soare bun.
 ...

Să ne rugăm măcar odată,
Spre seară când e timpul bun.

Cânt

Dragoste fără pereche
te-am întâlnit în livezile de meri,
printre ghirlande de flori tremurătoare.
Ce pot acum mai mult să cer?
Mi se părea atunci c-a nins din ceru-nalt
cu albe petale
și sufletul mi-era vesel, de copil...
Nimic mai mult.
Usor, încet, tiptil,
m-am apropiat de tine.
Îmbrățisând iubire, am crezut
că va fi veșnică, fără pereche...
Trecut-au ani de-atunci...
Mai târziu, am văzut că încă mai sunt trepte.
Mai sunt destule înspre creasta mult visată,
la fel cum sunt de coborât în hău.

Piatră, soare, vânt

Nimic nu e imposibil dacă rămâi pe loc în crezul tău!

Pe stânca de sus, în soare și vânt,
început de furtună ce lumii-i pune capăt,
mai sunt nădejdi de liniște și iubire...
În piatră, venită în zbor,
e sămânța de catifea
adusă de păsări albe pentru noi,
ce-acum încolțește o floare de stâncă.
Țesută din raze de lumină,
din dragoste și dăruire,
va fi aceeași sus, în bolta albastră,
când îngeri vor cânta
prin limpezimi de gând.
Vântul cald va pune capăt adunării norilor, căci
primăvara e aici.
Piatră, soare, vânt și floare - gând lângă gând.


.....

Ceas după ceas

Curg lacrimile lumii tot mereu,
se revarsă peste margini...
Bat clopotele a jale,
sufletele -
trestii ce se îndoaie.
Și totuși...
ne întoarcem la vis...

Același gând ca o săgeată
cu vârful înmuiat în otravă
pentru răul din noi.

Întoarcem roata vieții,
rostogolind-o,
 cu setea de joacă
a copilului.

Fluturi multicolori,
visele, coboară
spre flori
cu petale ademenitoare
zi după noapte,
ceas după ceas...

Octavian Florescu - Shadow of life

Istorie

 Vom face pâine aurie
din grânele ce s-au copt
şi o vom împărţi mulţimii
ce aclamă începutul vieţii
între munţi şi Danubiu.
Noi, cei de astăzi,
vom aduce rugă poporului getic răsfirat de romani.
Cei ce prin ploile aspre ale vremurilor
au iubit pământul şi cerul
şi au vorbit cuvântul
miere, sare, peşte
adus peste veacuri,
os peste os,
columnă peste templu.
Cuvinte de aur.
Seara e roşie şi sângele
ne pulsează pentru vechi.
Suntem lutul de azi
şi sufletul de ieri.

Mirosul de iarbă ne îndeamnă
la libertate.
Cuvintele moi se lasă pe zare în timp
peste locuri, oglinzi ale anilor noştri,
în imagini ferecate pentru vremuri de mâine.
Tot sfărâmăm revolta atâtor ani bogaţi în veri
cântând din fluier doine, înaintând în joc prin poieni.
Neam peste neam, am fost luptători
pentru istorie şi faptă.
Am făurit ce alte popoare
nu au putut făuri în veacuri.
Cuvinte de aur.

Apus la mare

 Se stinge un soare în mare,
un altul se-aprinde din nou
cu sufletul plin dinspre zare
simt muzici ca pe un ecou.



...

Iluzii

La începutul timpului,
la sfârșitul lumii -
întuneric.
Pornesc împotriva curentului,
mă ademenește cerul cu nori
spre Tărâmul Visării.
Sub picioarele-mi
se sfârșește pământul
și împrăștii semințele bucuriei
în jur, pe toate drumurile.
Căldura soarelui
îmi topește lanțurile,
vântul mă aruncă
dincolo de respirație.
Călătoresc peste dureri,
peste temeri.
Peste viață.
Fără să privesc înapoi,
fără să privesc în jos.
Mă apropii de curcubeul
ce mângâie orizontul
fără limitări...
De mii de ani
picură-n clepsidră iluzii...

Tristeți

Nu găsesc vreo vină
omului ce șchiopătează
sau se împiedică
de-a lungul drumului.
Nu port pantofii lui și
nici nu-i car greutatea
ce o duce pe umerii îndoiți.
S-ar putea să fie ținte
ce-i însângerează tălpile,
ascunse vederii tuturor ...
Nu-mi bat joc de omul
ce este jos astăzi,
căci nu am simțit lovitura
ce l-a îngenunchiat
și nici rușinea-i că-i acum căzut...
Mă rog să-și poată duce
povara pusă-n spate,
mă rog să nu se mai poticnească
apăsat de păcate...
Mă doare lăcomia
unor veșnici purtători de haine duble
de a-l atinge cu vorba sau cu piatra.

De nu m-ai uita...

Ca-n rai, în miros de flori,
când apunea soarele ridicam în slăvi aripi albe
ce creşteau mereu cu fiecare speranţă.
De nu m-ai uita în alt suflet,
în viaţa nouă din oraşul vechi
ce a ştiut de toate dintotdeauna,
aș înfrunta viforul
grea aripă ridicând...
Însângerată m-aș întoarce
şi din răni s-ar naşte acum primăvara.
Cântă în priviri acelaşi dor,
ca un tril tremurat
ce urcă spre poieni de vis.
Şi după noapte
urmează o nouă naştere
din care mă ridic la viaţă...

Dincolo de vis

Timpul trece, rănile ne dor
şi nu e nimeni mângâierea s-o ridice,
puterea florii să ne-o dea...
Nu vom avea cuvinte suficiente niciodată,
și nici puteri s-o luăm din nou de la început...

Te afunzi ca o nălucă
în ramurile noi ale unei sălcii
ce-și tot plânge verdele crud spre pământ...

Câteva zile de povară sufletească...

Senzaţia că mi-a murit ceva
este aproape adevărată...

Vestea că vei veni a înteţit vântul
ce s-a pornit deodată
aducând o primăvară prea bruscă,
un senin prea albastru.

Doare orice clipă, dar rănile o să treacă...
Lacrimi nevăzute se adună sus
în bolţile sufletului...

Primăvara arde în priviri,
iar eu îmi iau zborul,
căutând cu dor
o arcă să mă scoată la mal...


Să fiu sau să nu fiu...
Pentru tine am să mă las de tot...

pe drumuri fără întoarcere,
în trenul de noapte spre nicăieri...

M-am uitat azi dimineaţă în oglindă,
mi se pare totul neschimbat.
Poate doar inima a îmbătrânit puţin...

O treaptă mai sus,
o moarte mai mult...

Risipă de iubire și durere

Ramuri întinse a răstignire,

binecuvântate cu flori

ce mai apoi

vor împrăștia iubirea 

în semințe noi.

Manifestarea existenței...

Din interior de floare, iubire

și un strop de binecuvântare

se naște o minune.

Viață nouă.

Verdele mugurilor
nu s-a arătat încă de ajuns... 


Primăvara păşeşte tumultos,
răscolitor în suflet
și când apare iubirea,
un arc de flori se ridică
şi lumini se adună împrejur.

Ploaie de petale peste lume,

risipă de iubire și durere.

Michael Miller - Magnolia branch (fabric)

Uneori clepsidra se sparge

Amintește-ți că uneori
clepsidra se sparge,
nisipul timpului se varsă
și atunci
vântul devine neiertător.

Când castelul se dărâmă,
timpul intră în umbră,
viața adoarme,
e doar înșelăciune,
ecran de iluzii.
Ține ascunse șoaptele,
privește înainte și în sus
stele încadrează
calea secretă.
Prin inelul nopții
se-nfășoară zorile
în joc amețitor.
Inima nu se mai sperie
că ochii vor mai fi folosiți
pentru lacrimi,
nu se mai sperie
de rupere, de luptă,
doar simte...

Recunoștință

Și ce dacă ploaia va cădea astăzi cu amintiri,
sunt recunoscătoare că-mi pot aminti...

Îmi amintesc cu dragoste de prieteni
ce-acum merg solitari pe drumul ce-au ales.

Același cer albastru e mereu deasupra noastră,
același pământ naște iarba de sub picioare,
aceeași iubire curge spre miezul ființelor toate.

Dacă soarele n-ar întâlni ploaia,
cum aș putea să mă mai bucur
de curcubeu?

...

O nouă zi

O nouă zi îmi deschide fereastra
cu tril de păsări
și-un foc de raze aurii
din somnul dulce mă trezește.
Din înaltul bolților senin
cresc pentru noi ploi de lumină,
de muzici și iubiri,
daruri de preț ce ne destind
după atâtea nopți de veghe. Ne-înconjoară narcise,
flori de soare mic,
ce aduc ofrandă iubirii.
Miresme ne dăruie natura
întrupată în flori de primăvară.
În sufletul meu de iarbă
descopăr vacarmul orașului
și atunci
încerc să-mpletesc leagăn iubirii
din vise curate.
Mertxe Alarcon photo