Ne privim, eu şi iubitul meu,
maiestuos şi mîndru ca lumina dintâi.
El ar fi avut atâtea să îmi spună,
dar tăcerile mele nu pot fi uitate aşa uşor
şi ca pedeapsă schiţează un zâmbet usturător
pe care de-abia îl percep în oboseala greşelilor
care mi-a amorţit sistemul recepţiei.
O iertare caldă, ca un ceai
într-o seară cu o ploaie interminabilă
mi-ar face atât de bine.
O ploaie interminabilă ca aceasta de acum.
Dar e târziu şi nu mai e timp
pentru sorbiturile mele lacome şi zgomotoase.
Triste.
În ultima clipă ne-am descoperit feţele neliniştite
şi lumina a suierat pe lângă noi,
ţâşnind spre locul unde demult
aveam îndreptate privirile mărite.
Acum avem mâinile strânse.
Și buzele strivite.
Leonid Afremov - Kiss under the rain
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu