Noi, trecătorii, ne putem asemăna câteodată cu păsările și bătăile lor de aripă. Undeva cântă o pasăre despre altă pasăre cântătoare și o altă pasăre vorbește într-un grai neînțeles. Poate uneori, în primăvară, mai aducem și a flori de câmp. O primăvară asemănătoare cu sfârșitul lumii. Facem un joc care este poate ultimul zbor peste timp. Fără păreri de rău. Unii își joacă fericirea fără a avea măcar puterea să creadă că sunt fericiți, alții își joacă fericirea pentru că așa vor. Unde ajung? Regretele nu vor mai avea loc pe tărâmul nerecunoștinței. Se hrănesc din propria distrugere până la exasperare. Cine îi poate opri din această horă macabră? Să fie oare ultima zvâcnire? O sarabandă, un dans straniu al lebedei ce moare și cântă? Le va veni oare liniștea din nefericire? Noi, trecătorii, ne putem asemăna câteodată cu păsările și bătăile lor de aripă. Sau poate cu fluturii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu