Contradicții

Ți se va permite oare, să fii ce alegi să fii, să faci ce îți place, ce simți,
să pictezi, poate, sau să cânți?
Sau ți se va implementa nereușita părinților de a fi ceva ce nu ai dorit niciodată, impunându-ți-se că așa trebuie, că așa ai fi fericită și împlinită?...
Dar de fapt ce contează? Contează ce simți tu? Contează ce-ți place?
Contează doar să deprinzi strategia secretă de a reuși să depășești obstacolele, indiferent ce limitări ar exista.
Cu prețul izolării de toți, cu prețul de a deveni rebelă...
Asta se întâmplă deseori. E ca o formă de protest.Mereu a fost și va fi. Așa a generat conflictul dintre generații.
Puțini sunt părinții înțelepți care să se respecte pe ei și pe copiii lor.
Trebuie să faci ce simți! Asta te ghidează. Să zâmbești când vezi reacțiile celor din jur! Nu contează părerile lor, sunt amuzante jocurile limitărilor umane din jur.
Nu subscriu la regulile lumești rigide și pline de superstiții.
Mă accept. Atitudine nobilă. Zâmbet și bunătate.

Cuvintele și noi

Sunt oameni ce aruncă în alți oameni cuvinte 
și oameni ce seamănă-n alți oameni cuvinte. 
Sunt oameni ce cheamă nemărginirea 
și oameni ce-o așteaptă. 
Vieți și viziuni. Drumuri și așteptări. 
Căutări și găsirea mirajelor. 
Uneori speranțele scad, alteori 
credința crește și aripile se văd. 
Omul ce seamănă cuvinte calde aduce pacea 
și din boabele sale de suflet, curate și sfinte, 
ceilalți adună liniștea pentru visele ce devin realitate.
Vor crește copaci înalți ce vor rezista prin timpuri. Omul ce aruncă vorbe rele și tulburi poate omorî suflete și distruge sorți.
Cuvintele nu cruță și nu iartă, sunt arme străvechi,
bice ce sfarmă sau ard.
Strică vieți și surpă drumuri.
Cuvintele se-mprăștie și-apoi revin
ca valurile de mare.
Pe pământ trec zile și nopți,
în ceruri veșnicia e stăpână.