Cuvinte pictate

Cuvinte pictate

De azi, mă găsiți aici...

http://www.cuvintepictate.com/

Peştera gândului

În vechiul manuscris e așternută viața cu toate secretele și gândurile, bucuriile și suferințele, dorințele și neliniștile.  Puțini sunt cei ce-l pot răsfoi cu zâmbet pe buze, câțiva sunt cei ce se hrănesc cu paginile-i scrise.
Lor li se divulgă secretele, fiindcă sunt cei ce nu trădează și nu judecă. Sunt scrieri din alte vremuri, de când cuvântul era păstrat cu sfințenie și iubit în peștera gândului.
........................

Vremea biruinței

Îmi întorc mereu sufletul la vremea trădării, dar acum mă bucură fiecare rază de soare, tăcerea m-a învățat să culeg spice de aur din gunoiul gândurilor. Spatele întors oglinzii deschide ochii dincolo de ea. Ce-a fost va fi și ce va fi curând a fost demult. Cântul gloriei și al suferinței peste măsură, deopotrivă. Morminte fără semne și amintiri nespuse cer ușurare și rememorare. Au trecut patru ierni și clopotele bat
răspunsul la întrebare, gând roditor. Au trecut nenumărate ierni pentru primăvara ce vine. Prea mulți și-au plecat capul în fața sorții. Prea multă risipă de timp și de suflete. Cei ce nu au iubit niciodată au lăsat fără durere să se distrugă o lume și istoria sa. S-au întunecat mințile. Amară pedeapsă a destinului, dar toate cu un rost. Din haos de foc se naște lumina. Și puterea crește când inimile se aprind.
E vremea să împlinim și locul celor ce-au fost prin iertare și iubire. Căci suntem înviați din morți, ei strigă azi în sângele nostru. Atât le-a mai rămas, puterea de a striga. Greutatea morții lor ne apasă umerii ca să ne împlinim rostul și să ne merităm viața aici, acum. Sunt toți dincolo de amintire, dincolo de iubire și ură. Din suferință au crescut ziduri înalte până la cer.Vom birui oare pământul din noi? Căci toate câte sunt sunt înșelătoare, numai speranța e limpede.
E tristă uitarea și doare, de asta îmi întorc mereu sufletul la vremea trădării. Pădurea nu uită. Nici pietrele ce au rămas semne peste timp. Câțiva mai  iubesc și nu i-au uitat pe cei ce nu mai sunt cu noi, dar au rămas podoabele amintirilor, umbrele din vis.
Toate vor fi cum au fost, chair dacă noi nu vom mai trăi. O carte cu litere de foc păstrează sensul existenței noastre. Gândurile vii și biruința puterilor sufletești. Cei ce au ochi de văzut, văd.
Vremea trădării s-a scurs și la fiecare pas apar semne de lumină. Pădurea freamătă și pietrele vorbesc. Se-apropie vremea biruinței.

Andreas Zielenkiewicz - Life is a game

Curcubeu de sentimente

Sunt clipe când în suflet se revarsă o anume bucurie, ce greu se poate descrie în cuvinte...

Nimic nu este întâmplător, iar evenimentele se înșiruie în viața noastră potrivit unui plan, pe care de cele mai multe ori îl înțelegem după ce ne îndepărtăm de el, pentru că nu putem fi spectatori și actori în același timp. 

Totul vine spre noi într-un anumit ritm și într-un anumit moment.

De-a lungul vieții, adunăm simetrii stranii, întâmplări și senzații care își găsesc replica paralelă în alt timp, ca un ecou trimis peste ani sau primit demult la începuturi. Se spune că se scurg eternități în clipe, dar există o clipă în care simțim că se închide cercul, completând și împlinind ceva infinit de prețios.

De multe ori cercul începe sau se termină cu un gest sau un sunet, un moment care este în totalitate al simțirii și care poate schimba în întregime o viață.

Acum ceva timp scriam inspirată de muzica sa:

“… am locuit odată,
acolo, în pădurea fermecată
cu lei, mistreți și lupi-îngeri,
dragoni și urși și cerbi cu stea în frunte
și toți ți se plecau în cale,
iar tu...tu le spuneai mereu:
"Iubiți lupta!
Luptați pentru iubire!"
Ți-aduci aminte prinț-vânător?
Mirosea a albastru de suflet în jur
și-a rubin de rană...”

Astăzi ne leagă o prietenie frumoasă. Cercul e complet!

În călătoria cuvântului mărturisitor, suntem tovarăși de drum pentru că am pornit la fel, respectând legământul și aplicând puterea acestuia în sensul adevărului și al iubirii.

 ............................................

Război mut

Cuvintele-au tăcut o vreme,
zdrobite de căderea nisipului,
pierdute în surzenie și lipsă de ascultare.

Gândurile s-au oprit în nordul labirintului ,
acolo, unde viețile se poticnesc 
la răscrucea sorții, cu glezne sfărâmate.

Sentimentele s-au sinucis, 
sătule de traiul pe sărite,
arse de lacrimi, încărunțite de timp.

Războiul le-a lăsat pe toate fără sens,
cu o mână întinsă spre file nescrise,
cu cealaltă, agățată de borna speranței.

Vise în șirag, viață destrămată...
Renaște sonor, povestea unei lumi
unde nu sunt perdele, e doar cer.

Oglinda

Oratoriul din pădure se scaldă iar în luna plină. Îți taie răsuflarea strălucirea sa.
În zorii zilei trecute lupta fusese crâncenă. Din vârf de munte și până la mare. Căzuseră mulți, rubinul sângelui acoperise pietre vechi. Numai privirile rămăseseră în sus, spre soare. Și  rugăciunile din urmă.
Acum... tăcere.
De o parte e apă, de alta pământ. Altarul sfărâmat, crucea la fel.
                  ***
Să fie așa, să se piardă pentru totdeauna? Ce bine sau ce rău așa de mare să fi făcut? Cum să-nțeleagă, peste timp, că nimic nu a fost împotrivă-i, când acum răspunsurile toate erau pline cu sânge? Puterea ochiului îndurerat descrescuse și neputința îl învelea cu-n giulgiu greu.
Dar mai știa, în adâncul inimii, că roțile bătrânului timp îi vor da de veste. Și toate întrebările își vor găsi răspuns.
Și atunci, cântecele ce se vor auzi 'or liniști până și stelele...
....................................................


Jerry - Forest shrine (detail) - deviantart