joi, 29 noiembrie 2012

Dorință


Îmbrățișează-mă cu crengi înflorite,
mângâie-mă cu șoaptele frunzelor tale,
cutreieră-mi visele ca să-nțeleg...
nu e singurătate în întreg.

Adu-mi parfum de zile și de timp,
stoluri de doruri lecuite pe umeri,
altoiește-mi gândurile pentru
amintiri dulci...
sunt prea firave cuvintele mele.

Învie-mi sufletul spre seară
cu mireasmă de verde și miere,
Cheamă-mă la început de zi nouă
să înmuguresc la umbra ta.



Tablou:Gary Banfield - Desire

miercuri, 21 noiembrie 2012

Vis scurs în cuvinte


Miresme simple, daruri de început,
curge viața rotund în zile și nopți.
Clipele aleargă spre nevăzut.
Ce-aș pune diguri să le opresc din goană...

Colindă miresmele prin amintiri,
vin fiert cu scorțișoară,
fulgi albi pe pleoape umede,
clipa în care mă întrebam
de-i cineva mai fericit pe lume...
Învățasem să mă oglindesc
în limpezimea sufletului.

Miresme de început, daruri simple,
închise într-un vis pe vecie.


Tablou: Arthur Braginsky - Revue

marți, 20 noiembrie 2012

miercuri, 14 noiembrie 2012

Oare...

Oare ce văd în ochii tăi
e ce obișnuiam să văd?

S-au așternut frunze 
între mine și tine.
O să vină zăpezi,
urmele să le acopere...
În liniște, cerul va plânge 
cu lacrimi mici de gheață.

O să vină o nouă zi
în care ne vom regăsi
troieniți în sentimente,
viscoliți de gânduri.

Ne vor privi tăcuți,
unii vor plânge,
speriați de înălțimi, iar noi,
vom continua la fel alergarea,
visându-ne viața
în apusul soarelui.

Viața mea în viața ta,
ochii tăi în ochii mei, 
visele împreună.

Oare ce văd în ochii tăi,
e ce urmează să fie?

Semințele fericirii încolțesc
sub prima zăpadă.

John Currin - Lost window

marți, 13 noiembrie 2012

Miroase a iarnă...

Nopțile au devenit lungi,
cu puține lumini,
aerul vibrează tare
a zăpezi veșnice...
Clipele tremură,
cresc și scad
cu fiecare clipire a ochilor
inundați de liniște.

Iarna-mi surâde
din străfundurile minții.

Atât de tăcută ești, noapte!

Și această lună nouă
ce cântă ascunsă din raze
aduse de căprioare sihastre...
Blândeţea lor alunecă pe ape,
ca o pătură de pace
ce crește stele în priviri.

Noapte de vis
peste lume cobori,
legănatul șirag de stele mii
într-un cântec s-aduni....

Un cerb semeț și singur
se adapă, din când în când,
cu suflet şi cu apă...

Vin nopți de iarnă
ce-mi desfac gândurile
în bucăți...

Destin

Nemărginirea...
cât de departe se-ntinde?

 Din când în când, destinul,
se mai opreşte şi oftând,
 mai face câţiva paşi
către final.
Se opreşte cautând
în ochi, în zare,
un bob de rouă care
să-i astâmpere setea...


Pentru singurătate, 
pentru noapte,
sunt doar un fir de nisip...
tăcut, invizibil.

Destul nu e îndeajuns
pentru toate întrebările nerostite...
Întunericul vuiește a gol...

La miezul nopții, totul e posibil,
ochii devin depozite de fulgere.
Mă uit în urmă... și nu știu cum
am devenit
vestitorul furtunii.




vineri, 2 noiembrie 2012

Arome de toamnă


Mi-ești vânzător de curcubeie,
le depozitez în picturi naive
între două lumi.

Înmoi pensula în ploaie,
în resturi de nori,
adun versuri în gând,
vrăjită de același vis
cu o pădure  fermecată,
stejari bătrâni,
cu coroane în formă de inimi
învăluite de un abur...
ca de un suflet.

Știu doar că e toamnă,
Copacii luminează
galben, roșu,
pe dinăuntru,
pe dinafară.

Mă încăpățânez
să pictez  litere mici,
subțiri și colorate,
 pe aburul ce tare seamănă
cu sufletul tău...

Tresari, învăluit de arome tomnatice,
parfum de mere coapte și pâine caldă.
Miroase a pace. A iubire
zidită-n coajă de stejar.

Dau ecou visului,
încercând să păstrez șapte culori
pentru curcubeul perfect.
Și-o să-l împart cu tine,
câte o culoare în fiecare zi.


Detalii

În fiecare copac,
o vioară cântă
neauzită de nimeni.
Nici nu o să crezi...

Există copaci
ce-n miez de noapte
își ridică rădăcinile
cu crengile lor mari și suflecate
și o pornesc la drum prin vise.
Există copaci
ce de-atâta râs
și tril de privighetoare,
devin poeți.
Există copaci
ce-și răscumpără păcatele,
devenind simple cadre de pat.
Și mai sunt copaci
ce zboară printre alți copaci
zi de zi, iar noaptea
se întorc în pământ.

Și nu, nu am uitat...
Sunt și copaci
ce plâng în culori
toamna.
Ochii lor văd
până departe acum.
Știu cine și unde sunt.
Și cad pe gânduri.

Poate că într-o altă lume
din viori se fac copaci
și cadrele de pat înmuguresc.
Poate...

Ei sunt copacii ce iubesc
așa cum respiră.